Lumea lui Odin

Livrare gratuită la comenzi peste 199,90 lei
Easybox rapid  14,90 lei
Ajunge la tine în 1–5 zile lucrătoare

Pisica sau câinele tău uită lucruri? Demența la câini și pisici: semnele pe care mulți stăpâni le confundă cu bătrânețea

Pe măsură ce câinii și pisicile înaintează în vârstă, mulți stăpâni observă schimbări de comportament pe care le pun, de obicei, pe seama bătrâneții. Animalul pare mai confuz, doarme mai mult, uită anumite obiceiuri sau începe să miaune ori să latre fără motiv aparent. Însă, în unele cazuri, aceste manifestări pot ascunde o afecțiune reală: sindromul de disfuncție cognitivă, echivalentul demenței la oameni, conform Ped MD.com.

Ce este demența la câini și pisici? Unii stăpâni o confundă deseori cu bătrânețea

Specialiștii spun că această problemă este mult mai răspândită decât se crede, însă rămâne adesea nediagnosticată deoarece simptomele apar treptat și sunt confundate cu procesul normal de îmbătrânire.

Sindromul de disfuncție cognitivă (CDS) descrie un grup de modificări comportamentale care apar la animalele senior. Afecțiunea este asemănătoare bolii Alzheimer și este asociată cu schimbări care apar la nivelul creierului odată cu înaintarea în vârstă.

Studiile arată că între 22% și 73% dintre câinii seniori pot prezenta semne ale acestei afecțiuni. În cazul pisicilor, aproximativ 28% dintre cele cu vârste între 11 și 14 ani manifestă cel puțin un simptom asociat declinului cognitiv. Procentul crește la aproximativ 50% în cazul pisicilor care au depășit vârsta de 15 ani.

Cercetătorii consideră că stresul oxidativ și reducerea fluxului sanguin către creier contribuie la degradarea progresivă a funcțiilor cognitive.

Semne care ar trebui să îți dea de gândit în cazul câinilor și pisicilor

Printre cele mai frecvente simptome se numără dezorientarea, schimbările de comportament și pierderea memoriei.

Un câine afectat poate:

să se rătăcească în locuri familiare;
să uite regulile de igienă învățate;
să doarmă mai mult ziua și mai puțin noaptea;
să devină anxios;
să interacționeze diferit cu membrii familiei.

La pisici, pe lângă simptomele de mai sus, apar frecvent:

mieunatul excesiv, mai ales noaptea;
perioade de confuzie;
reducerea activității;
neglijarea igienei corporale;
blană încâlcită sau neîngrijită.

Dacă observi astfel de schimbări, este important să consulți medicul veterinar. Multe alte afecțiuni, inclusiv durerile cronice, hipertensiunea sau problemele hormonale, pot provoca simptome similare.

Cum îți poți ajuta prietenul blănos

Deși sindromul de disfuncție cognitivă nu poate fi vindecat, evoluția sa poate fi încetinită. Medicii veterinari recomandă menținerea unei rutine stabile pentru masă, joacă și odihnă, precum și stimularea mentală și fizică regulată. Jocurile interactive, sesiunile de antrenament și activitățile care implică rezolvarea unor mici provocări pot contribui la menținerea funcțiilor cognitive pentru mai mult timp.

Nutriția joacă, de asemenea, un rol important. O alimentație completă și echilibrată, bogată în antioxidanți, vitamine și acizi grași Omega-3, poate susține sănătatea creierului. În unele situații, medicul veterinar poate recomanda suplimente special formulate pentru susținerea funcțiilor cognitive.

Cel mai important lucru este însă atenția stăpânului. Cu monitorizare atentă, controale regulate și multă răbdare, câinele sau pisica ta poate avea o calitate bună a vieții chiar și la vârste înaintate. Uneori, ceea ce pare a fi „doar bătrânețe” poate fi un semnal că prietenul tău patruped are nevoie de puțin mai mult ajutor.

Lasă un răspuns
Selectează câmpurile dorite.
  • Imagine
  • SKU
  • Rating
  • Preț
  • Stoc
  • Disponibilitate
  • Adaugă în coș
  • Descriere
  • Conținut
  • Greutate
  • Dimensiuni
  • Informații Adiționale
Dă click pentru a ascunde comparatorul
Compară
Coș de cumpărături închide